24 oct. 2008

Din Midraş

Iacov a luat pe Rahela de nevastă, dar în noaptea nunţii, Laban tatăl fetei i-a strecurat pe Leea o fată pe care Iacov n-o plăcea. Dimineaţa a văzut că a fost înşelat şi i-a spus Leii:
-
Noaptea te-am strigat: Rahela! Şi tu ai răspuns. De ce m-ai înşelat?
Leea a răspuns:
- Tatăl tău te-a strigat Esau, iar tu ai răspuns. De ce l-ai înşelat?

Despre calităţi şi defecte

„Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi, oamenii sunt peste tot oameni. Nici un neam de oameni nu-i mai bun ori mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost. Unul e mai aşa altul altminterea, dar la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zile oameni şi dă-le pace”.
I. L. Caragiale

Riscă

Râzând, rişti să pari nebun
Plângând, rişti să pari sentimental
Întinzând o mână, rişti să te implici
Arătându-ţi sentimentele, rişti să te araţi pe tine însuţi
Vorbind în faţa mulţimii despre idealurile şi visele tale, rişti să pierzi
Iubind, rişti să nu fii iubit; încercând măcar rişti să dai greş
Dar dacă Nu rişti nimic, Nu faci nimic, Nu ai nimic, Nu eşti nimic

Despre atitudine

Când celuilalt îi ia prea mult timp, este încet;
Când mie îmi ia prea mult timp, sunt meticulos;
Când celălalt n-o face, e leneş.
Când eu n-o fac, sunt ocupat.
Când celălalt face ceva fără să i se spună, îşi depăşeşte atribuţiile.
Când eu fac asta se numeşte iniţiativă.
Când celălalt încalcă o regulă de etichetă, este grosolan.
Când eu încalc câteva reguli, sunt original.
Când celălalt îl mulţumeşte pe şef, e un lingău.
Când eu îl mulţumesc pe şef, este cooperare.
Când celălalt avansează, a umblat cu linguşeală.
Când reuşesc eu să avansez, este doar o recompensă pentru o muncă susţinută.

Despre noul fanatism

În urma disputelor legate de "icoanele în şcoli" şi iniţiativa de a se construi "Catedrala Mântuirii Neamului" în parcul Carol, dintr-un conflict deschisă şi un schimb de replici între Remus Cernea, membru al Asociaţiei “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă” şi intelectualul român Horia Roman Patapievici, aflăm ce înseamnă pentru cel din urmă "fanatismul". Citez:

"Istoric vorbind, fanaticul este cel care provoacă distrugerea unui consens (de pildă, o tradiţie constituită, acceptată de majorităţi durabile), în numele unei urgenţe numai de el ştiută... Pe scurt, fanatic este cel care dezbină ceea ce istoria, prin consens, indiferenţă, cutumă ori tradiţie, a unit... El descoperă violări intolerabile acolo unde oamenii obişnuiţi văd, eventual, defecte ale convieţuirii... Pot fi recunoscuţi după inflexibilitate, acolo unde flexibilitatea e singura forma de adevăr. Fanaticul de drepturile omului e cuprins de urgenta revoluţionării societăţii în situaţii în care singurul lucru rezonabil este fie reformarea blândă, fie conservarea indiferentă... fanatismul: adică încercarea înverşunată de a dizolva prin măsuri coercitive impuse de stat consensul social creat de-a lungul timpului în jurul unei practici care a fost adoptată de societatea civilă. "

Prin urmare, din această ecuaţie rezultă:
ADEVĂR = CONSENS SOCIAL iar A NU FI FANATIC = a accepta fie REFORMAREA BLÂNDĂ fie CONSERVAREA INDIFERENTĂ

Pentru articol în întregime vezi EVZ. 23 nov. 2006
Pentru replică vezi www.humanism.ro/articles.php?page=62&article=214

23 oct. 2008

Săptămâna evoluţionismului - The Clergy Letter Project

Pe 11 februarie 2007, sute de lideri religioşi protestanţi şi evrei au semnat o scrisoare deschisă prin care vor să pună capăt conflictului dintre ştiinţă şi Scriptură şi să le căsătorească împreună. Data de 11 feb. nu este aleasă la întâmplare ci ea marchează 198 de ani de la naşterea lui Charles Darwin. Scrisoarea ramâne deschisa şi zilnic sunt adăugate semnături.
Pentru cine luptă ei şi ce vor cu adevarat? Vedeţi voi mai departe şi în detaliu aici.
Cât despre Papă... ajunge şi el mai târziu în club, dar ajunge. (vezi)

Revolta maimuţei
de Florin Lăiu

(creaţie sau evoluţie?)

Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Căci circulă prin lume-o vorbă, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Şi însăsi ideea aceasta-mi pare odioasă!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau strigăt de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri sau homosexuali,
Excroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla... Scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise mame.

Nu veţi vedea vreodată cât soarele şi luna
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată, înc-un lucru din lumea mea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios.

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri,
Nici ordine mondială, nici naţionalism,
şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism.
E-adevărat că omul a coborât ca noi,
Dar nu, fiţi rezonabili,

N-A COBORÂT DIN NOI!


Nuntă la Veneţia

Aceiaşi mireasă

Din plăcerile Greciei

Iarna la ţară

Ţărmul e aproape...

Până nu veţi fi ca unul din ei...

Rămăşiţele unei civilizaţii

Pasiune oarbă

Plimbându-mă pe una din îngustele străduţe ale Parisului, vizavi de un hotel de lux era parcat un Ferrari, roşu, decapotabil, model de epocă. De departe am putut vedea un bărbat care cu un telefon cu cameră foto tot făcea fotografii din toate unghiurile. Trebuie să-i placă teribil de mult maşina asta, mi-am zis eu. Ajuns foarte aproape am observat că de fapt individul nu fotografia maşina ci... o pisică ce stătea ghemuită pe portbagajul maşinii. Oprindu-mă lângă el mă întreabă:
- Nu aşa că-i adorabilă?
- Cine? Pisica?

Ultimul martor

Prima întâlnire

Anti american

Mările Greciei

Maramureş

Fardul nostru cel de toate zilele

Industria cosmeticelor rămâne una dintre cele mai profitabile industrii. Oamenii caută să-şi ascundă ridurile, semnele de bătrâneţe, micile defecte fizice, ba chiar mai mult decât atât, propriile defecte de caracter.
Într-o lume căzută, în care chipul lui Dumnezeu în om e mutilat de păcat, oamenii au găsit o soluţie: cosmetizarea. Acest lucru nu este o inovaţie a secolului în care trăim. Încă din Eden, primii noştri părinţi şi-au acoperit ruşinea cu o frunză. Şi de-atunci, de-a lungul miilor de ani, şi noi urmăm acelaşi tratament.
Fie bărbat, fie femeie, purtăm cu noi indispensabila „poşetă” în care ascundem tot ceea ce ne este necesar pentru a acoperi ceea ce nu vrem ca alţii să vadă. Că reuşim sau nu, este totuşi, una din puţinele metode care ne ajută să ne simţim invulnerabili, oferindu-ne acea alură de oameni puternici. Şi iată cum am clădit un fals. E drept, în faţa oamenilor de cele mai multe ori acest lucru are rezultatul dorit; adică reuşim să părem ceea ce nu suntem, dar dorim să fim. Trăim fiecare zi a existenţei noastre fericiţi că şi astăzi, ceilalţi au aceiaşi impresie bună despre noi ca şi ieri. Vom reuşi şi mâine? Cine ştie. Sperăm doar că soarele nu va dogorî atât de tare încât să ne topească fardul.