Plimbându-te prin galeriile muzeului Louvre, inevitabil, îţi vei dori să te întâlneşti cu cea mai celebră femeie de pe mapamond din ultimii 500 de ani, Mona Lisa lui da Vinci. Patronând salonul în care este expusă, de când a fost mutată aici, misterioasa doamnă (sau domnişoară) priveşte continuu aceiaşi imagine, acelaşi peisaj. Pe peretele opus, de dimensiuni impresionabile este expus un alt tablou. Pictat prin anii 1562 – 1563 de către pictorul renascentist Paolo Caliari, tabloul cu titlul Nunta din Cana, înfăţişează, cum simplu este de ghicit, episodul biblic al nunţii din Cana. Această nuntă a devenit celebră (chiar dacă pe miri nu-i cunoaştem) datorită prezenţei lui Isus Hristos şi a minunii săvârşite aici.
Făcând abstracţie de faptul că nuntaşii din Cana secolului I sunt îmbrăcaţi în haine medievale, sau de arhitectura clădirilor din tablou, specifică unei epoci târzii, care cu greu (sau deloc) ar fi putut fi găsit într-un sătuleţ precum Cana, privitorul atent poate observa un element care face notă discordantă cu întregul tablou. Care este acela? Înainte de a citi ce-am scris mai departe, priviţi cu atenţie tabloul şi încercaţi să descoperiţi nota falsă. (Pentru mărire faceţi clik pe imagine)
Nunta din Cana (1562 - 1563)
Într-o atmosferă de nuntă, în mijlocul cântăreţilor şi a celor bine dispuşi şi veseli, căci cum altfel ar putea să fie la o nuntă, un personaj pare absent la tot ceea ce se întâmplă. Nota falsă este de fapt Isus Hristos. Chipul Lui nu exprimă nici un pic de bucurie sau împreună simţire cu mirii sau cu nuntaşii. Parcă e decupat dintr-un alt peisaj şi lipit acolo, ori ar fi închis într-un balon de sticlă incapabil fiind să înţeleagă sau să simtă ceea ce se întâmplă în jurul lui. Mai scurt şi mai simplu, Isus nu se bucură cu cei care se bucură, dar şi mai mult, pare a fi obligat să asiste la acea nuntă, lucru pe care El nu şi-l dorea.
Zâmbetul şi de ce nu râsul, pofta de viaţă şi buna dispoziţie a lui Isus, sunt aspecte ale caracterului Său puţin explorate. Vorbim mult despre suferinţă (şi bine facem), despre „Isus a plâns”, despre problemele avute şi singurătatea pe care a simţit-o. Însă puţini ni-L putem imagina ca pe o persoană atât de agreabilă şi bine dispusă de care copii erau atât de uşor atraşi. A ştiu Isus să râdă, să se bucure?
Zece ani târziu, Caliari pictează un alt tablou. Această pictură îl aduce în faţa „Sfântului Tribunal” al inchiziţiei. Ce era în neregulă?
Ospăţul din casa lui Levi (1573)
Aparent, tabloului nu prea ai ce sa-i reproşezi din punct de vedere teologic (căci aceasta era problema sesizată de inchizitori). Însă, dacă aflăm titlul iniţial al picturii, îi înţelegem şi pe inchizitori. Tabloul s-a dorit a fi o reprezentare a Cinei Domnului şi s-a numit Cina cea de Taină. Această scenă din viaţa lui Isus atât de solemnă este reprezentată de pictor ca o scenă de nuntă, de petrecere. Inchiziţia îl acuza pe pictor de prezenţa la Cină a „bufonilor, beţivilor, piticilor şi a altor lucruri necuviincioase”. Cum a rezolvat Caliari această problemă? A schimbat titlul picturii: Ospăţul din casa lui Levi.
