Despre erudiţi şi exegeza lor

Andrei PLEŞU |  Dilema Veche
Inadecvări


Fără erudiţie nu se poate. Adică se poate, dar cu mari riscuri. Erudiţia produce însă, uneori, şi grave accese de inadecvare. Mă izbesc mereu de acest derapaj potenţial al ştiinţei de carte, de cîte ori fac băi – inevitabile, dar tot mai dificile – de bibliografie. Savanţii, răpiţi de un soi de furor al detaliului marginal şi al competenţei ne-orientate, se trezesc, din cînd în cînd, în postura ridicolă a zăbăucului solemn: sînt nuca din perete, bîta din baltă, musca din lapte. Nimic nu e mai rău decît gafa, în afară de gafa doctă.

Vrei, de pildă, să cercetezi o parabolă hristică. Să zicem „Casa zidită pe stîncă“. O serie de comentatori hiper-specializaţi alunecă în fastidioase dezbateri colaterale, la capătul cărora textul în discuţie arată ca o rudă săracă: e lăsat de izbelişte într-o avalanşă de savantlîc. E oare casa zidită pe stîncă vecină cu cea zidită pe nisip, sau e vorba de două case aflate în locuri diferite? – se întreabă unul. Şi apropo, cum se face o temelie corectă? – se aferează altul. Ia să vedem ce zice Vitruviu. Ce diferenţe vor fi existat între tehnica fundaţiei la romani şi cea a israeliţilor? Dacă treci la „Parabola semănătorului“, gluma se îngroaşă: cum poate un semănător normal să arunce boabele lîngă drum, sau pe piatră, sau între spini? Nu se poate, aici se ascunde o fină enigmă istoriografică. E de văzut cum arăta agricultura palestiniană în secolul I. Se pare că, pe vremea aceea, aratul se făcea după semănat, şi nu invers, ca astăzi. Aşa că n-aveai cum să ştii ce e dedesubtul solului însămînţat. Urmează sute de pagini despre procedurile agrare ale ambianţei protocreştine, fără ca înţelegerea textului, în substanţa lui reală, să progreseze în vreun fel. Tot astfel, „lumina sub obroc“ stîrneşte ample excursuri privind istoria opaiţului. Ce formă avea? Cu ce combustibil ardea? Pe ce anume era aşezat? Sub obroc? Să facem o analiză a obrocului. Sub pat? Chiar! Cum erau paturile pe vremea cu pricina? Ajungem la pilda celor zece fecioare. Facem imediat o teorie a feştilei. Era de tip opaiţ, sau de tip făclie? Şi, de fapt, ce e cu fecioarele din poveste? Ce erau ele? Domnişoare de onoare? Aşteptau să-l însoţească pe mire la mireasă, sau mai degrabă trebuiau să-l primească pe mire după vizita la socri? Iisus s-ar simţi răstignit a doua oară, dacă ar vedea cum fructifică universitarii învăţătura Sa, ce nelinişti, ce întrebări, ce probleme identifică sobra sectă a învăţaţilor în cuvintele Sale.

Ce se întîmplă, de fapt, în asemenea cazuri? Mai întîi, textul e citit cu o altă intenţie decît aceea cu care a fost scris. Apoi, curiozitatea e lăsată să se desfăşoare ca o virtute în sine, ca o lăcomie difuză, nefocalizată, risipindu-se, fără discernămînt, în toate direcţiile. Cercetătorul îşi pune toate întrebările imaginabile, cu excepţia celor la care vrea să răspundă textul. De fapt, erudiţia se exprimă, în asemenea cazuri, ca indiferenţă faţă de text. Şi ca voluptate solitară, ca inflaţie vanitoasă a propriei autorităţi.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/inadecvari

Recomandare film

Filmul acesta îl recomand celor care au chef să gândească şi nu doar să se distreze în faţa unei comedii. Deşi pelicula se încadrează, aşa cum spuneam, în categoria comedii, regizorul, cu oarecare ironie, face o critică creştinismului de tip protestant şi de ce nu şi a adventismului.
Acţiunea se petrece într-o şcoală creştină ce doreşte să conserve comportamentul puritan. Însă, nimeni nu este scutit de probleme, astfel, toate necazurile studenţilor au loc la umbra unui Isus uriaş de carton aflat la intrarea şcolii şi care în cele din urmă este dărâmat de o studentă. Lucru care vrea să exprime irelevanţa şi inutilitatea religiei şi a lui Isus aşa cum e predicat de la amvoane. Subliniez: Acel Isus predicat de noi de la amvon.
Filmul mai pune în contrast două categorii de oameni, cei credincioşi şi cei păcătoşi, dar care după modelul pildei vameşului şi a fariseului se dovedesc a fi tocmai invers. Cei de la care aşteptai ajutor se dovedesc la fel de slabi şi supuşi aceloraşi slăbiciuni. Meritul tuturor personajelor este acela de a-şi recunoaşte în cele din urmă problemele personale şi faptul că nu sunt ceea ce pretindeau.
Cu câteva mici excepţii, filmul reuşeşte să redea o realitate mult ignorată de unii şi neobservată de alţii. Dacă vă hotărâţi să-l urmăriţi şi vă formaţi o opinie, vă aştept cu comentarii.