29 iun. 2010

Despre oameni şi proiecte

            După părerea mea, şi cred că nu mă înşel, Biserica este chemată să slujească OAMENII. Dar Biserica suntem noi, aşa că problema ne priveşte în mod particular şi colectiv. Pentru aspectul particular, slujirea ar putea să nu ridice prea multe probleme şi să nu ceară nici prea multe aspecte birocratice, organizatorice sau instituţionale. Tot ce trebuie este dragostea faţă de aproape, şi mânat de respectarea poruncii divine, credinciosul va găsi întotdeauna bucurie să răspundă nevoilor celui de lângă el.
În ceea ce priveşte aspectul colectiv al slujirii, lucrurile nu rămân la fel de simple. De multe ori mulţimea dă naştere la individualism şi singurătate. În mulţime oamenii învaţă să plaseze responsabilităţile pe cei de lângă ei şi astfel nimeni să nu facă nimic. De aceea, mulţimea trebuie organizată, este nevoie de un plan de slujire şi concretizarea lui în ceea ce noi numim PROIECT.
Odată ce s-a născut ideea de PROIECT au început să se nască şi PROIECTELE. Personajele cele mai importante devin cele ce pun pe picioare un PROIECT iar ceilalţi sunt chemaţi să contribuie la reuşita PROIECTULUI. Avem PROIECTE de evanghelizare, de lucru cu copii, de plantare de biserici, de reabilitare a celor căzuţi de la credinţă, sociale, educative, de sănătate, de imagine etc. PROIECTUL necesită investiţii logistice şi investim oricât pentru că de reuşita şi succesul lui depinde bucuria şi satisfacţia noastră. Dacă PROIECTUL  a reuşit noi putem fi fericiţi.
Astfel, în planurile de lucru, rapoartele de activitate, întâlnirile organizatorice şi în viaţa Bisericii PROIECTUL joacă un rol dominant. Nu ne mai putem imagina misiunea fără PROIECT. Se cer PROIECTE. Ele sunt singurele ce ne pot dovedi că avem viaţă, că nu suntem morţi. Activitatea concretizată în PROIECTE ne mai asigură că Duhul nu ne-a părăsit. Spiritualitatea unei biserici se poate măsura de acum foarte uşor după numărul de PROIECTE aflate pe hârtie raportat la numărul de PROIECTE finalizate. PROIECTUL devine raţiunea de a exista. El e opiul ce ne hrăneşte iluzia că stăm bine, că îndeplinim mandatul divin.
PROIECTUL nu este nici de departe ceva negativ. Sunt adeptul lucrurilor organizate şi bine gândite. E greu să pleci la drum fără un plan. Nu că nu s-ar putea sau ar fi imposibil şi fără, dar, proiectând totul cu grijă, în prealabil, te asiguri că nu vei rămâne în drum – Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?”  (Luca 14:28).
            Într-o lume dominată de măsuri legislative şi PROIECTE uităm pentru ce sunt toate acestea. PROIECTUL nu mai este un mijloc prin care ajungem să-i slujim pe OAMENI, ci obiectivul final, scopul propus, capătul de drum. OAMENII devin doar elementele necesare pentru ca PROIECTUL să fie un succes. Participarea fiind oglinda succesului. În felul acesta OAMENII sunt făcuţi pentru PROIECT şi nu PROIECTUL  pentru OAMENI.
            Împrumutând retorica clasei politice am făcut din PROIECT raţiunea de a exista. Am ridicat monumentale creaţii cu care ne mândrim şi lucrăm la ele ca nimeni să nu le întreacă. Le aşezăm în mijloc ca toată lumea să vadă ce-am făcut noi. Dar prin praful şantierului se mai pot zări ei, OAMENII, care aşteaptă un nou PROIECT.