Miros de tămâie şi de... bere

Vrând parcă, să compenseze lungii ani de idolatrie, pentru care stau mărturie şi astăzi o mulţime de ruine, Grecia s-a pus pe construit biserici. Şi nu de-acum, şi nu puţine. Nu există regiune, oricât de izolată şi îndepărtată ar fi ea, care să nu aibă biserică. Alături de miile de biserici mici şi mari, mai sunt şi cele peste 200 de mănăstiri, dintre care cele mai importante se află pe stâncile Meteorelor, în Thesalia şi la Sfântul Munte. Într-un târguşor ori pe malul stâncos al mării, pe un munte greu accesibil sau într-un pustiu arzător, în zone aglomerate unde prezenţa lor ar fi justificată, dar şi în locuri unde doar pescăruşii şi călătorul aventurier îşi găseşte drum, vizitatorul curios le va întâlni, recunoscându-le ca un simbol al unei Grecii care se căieşte de trecut şi care doreşte să fie recunoscută ca patroană a creştinismului răsăritean.

Spre deosebire de marile catedrale ale occidentului în care nu se mai ţin slujbe, iar dacă se-ntâmplă cei mai mulţi participanţi sunt cei cu aparat de fotografiat la gât şi cu pungi de firmă în mână, în bisericile Greciei încă se mai simte mirosul de tămâie şi fumul lumânărilor. Pretutindeni, pe drum, pe vapor ori prin mijloacele de transport în comun, preoţi cu sutane negre nu cedează nici-o palmă de loc în faţa soarelui arzător dorind să exprime prin încăpăţânarea lor că sunt şi vor rămâne creştini. Ei şi toată ţara lor.

Meteora - Mănăstire

Portul Insulei Aegina - Una din multele bisericuţe

Atena - Sf. George, Mt. Lycabettus

În vârful unui munte din inima Atenei, muntele Lycabettus, se află o mică bisericuţă, cu specific arhitectural grecesc, biserica Sf. George. În altar preotul ţine slujba, credincioşii sărută icoanele şi fac mătănii. Prezenţa atâtor oameni pioşi te împinge să renunţi la atitudinea semeaţă cu care ai intrat şi să li te alături sau cel puţin să respecţi ceea ce se întâmplă acolo. După ultima cruce făcută, şi ultimul cuvânt al preotului ieşi pe uşa bisericii. Te întâmpină lumina plăcută a soarelui şi căldura lui. Pe treptele din faţă un bătrân vinde icoane, căci ce altceva mai poţi vinde într-un loc sfânt. Ce altceva mai poţi vinde?!! Să aruncăm o privire.

O tarabă în faţa bisericii Sf. George

Este adevărat că nu e decât o ramă de tablou. Şi cum orice ramă se vinde cu un model, nu ai de ales. Dar bătrânul comerciant cu tablourile sale şi cu cele câteva cutii de Cola puse la rece într-un butoi cu gheaţă, are concurenţă. Zece trepte mai jos, în spatele micii biserici, s-a înjghebat un restaurant care este capabil să primească pe scaune mult mai mulţi enoriaşi decât ar reuşi s-o facă lăcaşul de cult, în picioare. Căci vorba aia; după atâta închinăciune, o bere rece nu strică.

Restaurantul din spatele bisericii Sf. George