Răspunsul meu pentru Alex

Acest articol vine ca răspuns la obiecţiile lui Alex (atât ştiu despre el) la articolul meu de pe acest blog: Himera credinţei în Dumnezeu. Pentru a înţelege ceea ce am scris mai jos recomand să parcurgeţi înainte articolul amintit dar şi cele trei postări ale lui Alex de la comentarii.
La acest link găsiţi aricolul în cauză


Alex,

Am citit cu atenţie postările tale (ba chiar le-am studiat). Apreciez că ai acordat timp articolului meu dar şi faptul că ai opinii diferite de cele exprimate de mine. Cineva spunea că: atunci când doi oameni gândesc la fel, de unul nu mai este nevoie. La noi nu este cazul.

Pentru început trebuie să mărturisesc că întotdeauna premiza de la care plec este aceea că Dumnezeu există. Sunt conştient şi recunosc rolul pe care-l joacă aceasta în viziunea pe care o am asupra vieţii şi pe care uneori încerc să o exprim în scris. Totodată trebuie să mai afirm că dacă unele din cele scrise în articolul cu pricina au fost prost înţelese asta este din cauză că nu mă exprim foarte bine în scris, e vina mea, dar încerc să depăşesc aceste limite. Observaţiile tale sunt provocatoare (intelectual vorbind) aşa că m-am hotărât să le răspund.

Obiecţia ta că nu aş fi citit cartea este corectă. Nici măcar nu am citit vre-un review al cărţii. Însă, cred că din articol se poate observa foarte bine faptul că eu nu intru în polemici nici cu cartea şi nici cu autorul ei. Pasajul de prezentare al cărţii, redat de mine la început, mi-a folosit ca punct de plecare într-o discuţie generală despre evoluţionism, marxism şi nazism. Nu fac nici o afirmaţie despre carte şi argumentele prezentate, excepţie făcând acel scurt pasaj citat la început.

Mi-ai reamintit că Hitler era catolic la fel şi soldaţii lui (sau protestanţi). În primul rând trebuie să menţionez faptul că atrocităţile secolului XX nu le pun în seama ateilor iar articolul nu este despre ei. Eu nu vorbesc despre ateism ci despre nişte ideologii „ştiinţifice”. Apropo, ghilimelele nu le pun eu ci specialiştii, că tot ai amintit de ei. Însă ceea ce trebuie remarcat este faptul că holocaustul nu a fost motivat de morala creştină sau catolicismul lui Hitler ci de o doctrină raţională, „ştiinţifică” (nu renunţ la ghilimele). Cât despre expresia de „ştiinţă pură” ,este adevărat, e văduvită de o explicaţie. Terminologia aceasta am întâlnit-o în limbajul de specialitate. Prin ea înţeleg simbioza dintre două domenii ce folosesc epistemologii diferite. Ai întâlnit probabil sintagma „religii politice”[1], nu e nici religie pură, nici politică pură. La fel stă cazul şi cu evoluţionismul care dincolo de instrumentul ştiinţific folosit nu luptă la categoria sa; teorii ştiinţifice, ci la categoria teorii religioase. Altfel, cum s-ar explica exerciţiul de imaginaţie propus de Dawkins? - imaginează-ţi o lume fără Dumnezeu. Cum ajută acest exerciţiu demersul ştiinţific? Cât despre demonstrabilitatea evoluţionismului, nu cred că pot fi de acord cu tine. E încă la nivelul de teorie, probabil de aceea i se şi spune oficial teoria evoluţionistă.

Nu intenţionez să demonizez ateii şi să-i fac responsabili pentru tot răul existent. Nu sunt un bigot sau un fanatic religios. Sunt capabil să recunosc crimele şi răul produs de oamenii religioşi. În arhiva blogului meu găseşti un astfel de articol, numai că atunci s-au supărat „ceilalţi”. Ai dreptate să acuzi creştinismul oficial de multe nedreptăţi, mă alătur şi eu. De asemenea nu am afirmat, aşa cum se pare că tu ai înţeles, că toţi naziştii erau atei, că nu au existat atei care să se opună lui Hitler sau să condamne nazismul. Ba mai mult sunt capabil să recunosc că sunt mulţi atei mult mai amabili şi cinstiţi decât mulţi aşa zis creştini. Leopold al II-lea al Belgiei în Congo, Hitler, Mussolini, Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot ai fost de acord, de dragul discuţiei, că erau toţi atei. Dar eu nu am afirmat şi nu am cerut aşa ceva. Aceste exemple le-am adus ca răspuns la exerciţiul de imaginaţie propus de Dawkins. Imaginaţi-vă, spune el, o lume fără Dumnezeu. Sugerând prin asta că ar fi lipsită de războaie şi de conflicte şi că toate necazurile noastre sunt provocate de superstiţia existenţei unei divinităţi. Nimic mai fals. Oamenii au ştiut să ucidă cu pasiune şi fără a justifica lucrul acesta folosind religia. Deci, cum ar arăta o lume fără Dumnezeu? Puţin probabil că ar fi mai bună. E drept că dorinţa de putere şi supremaţia a fost de vină în multele din exemplele de mai sus. Dar şi aceste trebuiau justificate cumva. Şi atunci ştiinţa (ştiinţa impură) şi-a jucat cartea. Teoria superiorităţii raselor era demonstrată ştiinţific şi îşi avea originea, la fel ca şi marxismul cu a sa superioritate de clasă, în teoria evoluţionistă. Lucrul acesta nu-l afirm eu ci specialiştii cum de altfel multe din ideile expuse în articol nu-mi aparţin ci sunt preluate din cărţile unor somităţi din lumea ştiinţei[2].

Am amintit de metodele electorale ale lui Bush. Acesta folosindu-se de religie pentru a încerca să-şi atingă scopurile urmărite. Şi de asemenea de cerşetori care practicau cumva aceleaşi metode. Folosindu-te de aceste exemple mi-ai amintit încă odată cât de nocivă este religia sau „încă un motiv pentru care religia dăunează” şi nu înţelegeai rolul acestor exemple în argumentaţia mea. Exemplele prezentate demonstrează următorul fapt: că sunt multe situaţii în care religia pare a fi principalul mobil al crimei. Dar nu este aşa. Aceste două tablouri arată o religie manipulată de oameni în scopuri personale şi nu oameni manipulaţi de religie. Religia nu are nici o vină că e folosită abuziv. La fel cum cuţitul de bucătărie nu e vinovat atunci când pică în mâna unui criminal. Zilnic mor oameni în accidente de maşină dar nimeni nu s-a gândit să demonstreze că maşinile sunt rele sau aşa cum spui tu „încă un motiv pentru care dăunează”.

Redau o afirmaţie pe care o faci şi care mi se pare gratuită: „Religia este elementul suprem cu care poţi să justifici absolut orice oricât de ridicol ar fi şi fără să ai nevoie de dovezi, ar fi fost mult mai greu să invoci alte motive pentru războaie, înşelăciuni etc.”. Nu uita, dar Holocaustul, crimele comunismului şi care le-au depăşit pe cele ale creştinismului, au fost mai mult decât ridicole. E adevărat, acestea au fost demonstrate sau justificate ştiinţific. Dar ce diferenţă e între o crimă fără argument şi una justificată ştiinţific? Atunci când omul şi-a dorit să ucidă a făcut-o şi fără ajutorul religiei. După cum afirmă aceiaşi specialişti, odată cu epoca modernă intrăm în cea mai sângeroasă perioadă istorică a cărei crime sunt justificate ştiinţific. Deci, se poate.

La capitolul problemei israeliano-palestiniană faci apel la părerea altor specialişti care afirmă că dacă nu ar fi existat religia războiul s-ar fi putut termina demult. Pe scena lumii politice s-au perindat multe teorii. De la realpolitik-ul lui Henry Kissinger la neoconservatorismul lui Francis Fukuyama şi a sa teorie a sfârşitului istoriei şi a ultimului om şi nu în ultimul rând Samuel Huntington cu teoria ciocnirii civilizaţiilor. La problema în cauză se pot spune multe, nu ştim care teorie ar putea sta cel mai bine în picioare. Cea oferită de mine aparţine de asemenea tot unui specialist: Graham Fuller fost vicepreşedinte al National Intelligence Council al CIA însărcinat cu previziuni strategice pe termen lung, în prezent conferenţiar la o universitate din Vancouver şi autor a numeroase cărţi despre Orientul Mijlociu[3].

Este adevărat că raţiunea şi ştiinţa devin irelevante atunci când vorbim despre moralitate. Dar că, garanţia unei moralităţi înalte sau a unei bune convieţuiri între oameni depinde numai de noi nu văd cum ar fi posibil. Dacă, aşa cum spui, raţiunea este irelevantă atunci de ce facultăţi cu care suntem înzestraţi ar trebui să ne folosim pentru a fi morali? Raţiunea era ultimul bastion de refugiu de la Revoluţia Franceză încoace. Altceva nu ne-a mai rămas. Omul nici nu poate nici nu ştie să fie moral pentru că vrea el. Are nevoie de o normă etică faţă de care să se raporteze. Iar aici, cred că religia este relevantă.

Presupui că nu ştiu nimic despre religie. Se pare că atunci când discutăm despre aceasta nu ne gândim amândoi la acelaşi lucru. Religia pe care eu o cunosc nu e acea religie despre care tu citeşti pe wikipedia. E mai mult decât atât. Nu-L confunda pe Dumnezeu cu religia. Cele două nu mai nimic în comun de multă vreme.

Mă provoci să-ţi spun ce poate oferi religia bun. Pentru ignoranţi are puţin de oferit. Vorbeşti de singura viaţă ce o avem de trăit şi pe care religia ne-o poate lua prin bigotism. Am cunoscut beţivi ai căror copii dormeau prin grădină iarna, soţii bătute şi alungate, dar care atunci când s-au întâlnit cu religia, nu cu cea de pe internet, au devenit soţi şi taţi responsabili. Oamenii aceia abia acum trăiesc cu adevărat. Nu ştiu ce înţelegi prin viaţă şi prin a trăi, dar eu nu simt deloc că mă irosesc. Iar dacă ar fi să vorbim tot din punct de vedere ştiinţific sunt multe voci autorizate, nu teologi, care-ţi pot răspunde la această întrebare. Creştinismul a avut rolul său de netăgăduit în evoluţia pozitivă a lumii şi în mod deosebit a Europei.

Este un lucru unde, într-adevăr, ai dreptate. Clipul postat este tendenţios. E un colaj care nu reflectă realitatea. A fost o răutate din partea mea şi îmi recunosc vina. Acum nu-l pot şterge. Deoarece a fost luat în discuţie trebuie să rămână pentru cei ce vor mai citi aceste rânduri.

Nu sunt un intelectual dar încerc să cunosc şi să înţeleg lumea în care trăiesc. Atunci când îmi exprim opinia despre un lucru mă asigur că am citit câte ceva despre acel subiect. Înainte de a face această  sinteză ideologiilor ştiinţifice, am citit câteva cărţi scrise de autori consacraţi. Dacă nu am înţeles lucrurile aşa cum sunt sau cum le văd alţii asta este o altă problemă, dar un lucru e sigur; am în cercat să cunosc. Ai vorbit despre creştinism. Însă, i-ai citit vreodată Constituţia? Creştinii o mai numesc Biblie. Consider că este lipsit de onestitate să vorbeşti despre un lucru fără să fi încercat să-l cunoşti. Citeşte-o şi după aceea mai vorbim despre religie şi despre cât de bună sau rea este.           

---

[1] La editura Polirom va apărea un volum dedicat rolului religiilor politice în secolul XX care este editat de profesorii Camil Pârvu şi Camil Ungureanu.

[2] Istoricul britanic Paul Johnson în „O istorie a lumii moderne” şi „Intelectualii”, istoricul român Lucian Boia în „Jocul cu trecutul”, rafinatul filozof şi politolog francez Raymond Aron în „Opiul intelectualilor”, celebrul sociolog german Max Weber în „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”.

[3] Recomand articolul său din Foreign Policy nr. februarie-martie 2008 „O lume fără islam”.