Esenţa fanatismului este dorinţa de a-i sili pe ceilalţi să se schimbe. Obişnuita tendinţă de a-l face pe aproapele tău mai bun, de a schimba obiceiurile partenerului de viaţă, de a-ţi manevra copilul sau de a-ţi aduce fratele pe calea cea bună, este animată de acelaşi principiu. Fanaticul vrea să-ţi salveze sufletul, vrea să te mântuiască, vrea să te scoată din robia păcatelor, greşelilor, fumatului, credinţei sau lipsei de credinţă, vrea să-ţi îmbunătăţească alimentaţia sau să te vindece de năravul băuturii sau al votării cu cine nu trebuie. Fanaticii dispreţuiesc această lume şi abia aşteaptă să o schimbe într-una mai bună.
De la radicalii islamişti şi teroriştii palestinieni continuând cu cei care luptă pentru drepturile animalelor sau împotriva avortului aruncând în aer clinicile care îl practică şi până la cei care încearcă să te convingă de opţiunile lor religioase sau politice, acţionează acelaşi principiu. Fie că este vorba de politică, religie, mediu sau banale obiceiuri structura fanatismului este aceiaşi, diferă doar subiectul în cauză.
Fanaticul este o făptură care debordează de generozitate. El este un mare altruist. Adesea, fanaticul este mai interesat de tine decât de el însuşi fiind capabil de mari sacrificii pentru binele ce ţi-l doreşte. Stă atârnat de gâtul tău mărturisindu-ţi că te iubeşte şi îţi vrea binele. Nu minte spunându-ţi asta şi face tot ce poate ca să-ţi dovedească. Dar în momentul în care constată că nu poţi fi mântuit, salvat, convertit, adus pe calea cea bună, îţi sare la beregată. De la ataşamentul şi dragostea pe care ţi-o mărturisea trece la ostilitate şi dispreţ. Osama bin Laden nu urăşte occidentul şi atât. El doreşte să ne salveze, să ne mântuiască, să ne elibereze de valorile noastre hidoase, de materialism, de democraţie, de emanciparea femeilor…
Fanaticul crede că el are dreptate în timp ce toţi ceilalţi se înşeală. Vorbeşte mult şi nu ascultă niciodată. Asta nu înseamnă că oamenii care au opinii ferme sunt fanatici ci doar că sămânţa fanatismului zace în sentimentul superiorităţii categorice. Opusul fanatismului este compromisul. Compromisul a făcut o carieră proastă, fiind văzut ca un semn al slăbiciunii şi al capitulării. Compromisul nu este un fapt fericit, uneori însă, asta poate însemna viaţă. Cei care sunt căsătoriţi zeci de ani cu aceiaşi persoană ştiu ce înseamnă şi cât înseamnă compromisul. Ceilalţi care sunt „integri” şi hotărâţi să nu accepte nici un compromis divorţează repede.
Nu predic un relativism moral. Departe de mine gândul acesta. Încerc doar să spun că uneori este bine să ne luăm timp să îi ascultăm şi pe ceilalţi. Să ne întrebăm dacă nu este posibil să aibă dreptate iar eu să mă fi înşelat. Să ne punem în locul celuilalt atunci când ne certăm, să ne punem în locul celuilalt atunci când ne plângem de ceva, să ne punem în locul celuilalt tocmai în momentele în care ni se pare că avem dreptate deplină.
Fanatismul nu se găseşte doar în aceia care îl afişează în mod ostentativ şi brutal. El există şi în forme mai rafinate. Fanatismul se poate regăsi în fiecare din noi într-o măsură mai mare sau mai mică. E contagios, se ia repede şi se vindecă greu.
Acesta este un rezumat al modului în care intelectualul evreu Amos Oz, el însuşi un fanatic vindecat, descrie fanaticul şi fanatismul. Ce remedii propune pentru vindecarea, sau cel puţin pentru diminuarea fanatismului, citiţi în cartea sa „Cum să lecuieşti un fanatic”.
