13 ian. 2009

Îngerul păzitor


Avea 15 ani, era elevă şi locuia în apropierea închisorii de la Gherla. În fiecare zi când mergea şi se întorcea de la şcoală, trecea prin faţa ferestrelor cu zăbrele şi se simţea privită de cei închişi. O dată, fără să-i vadă, a fluturat spre ei o batistă, şi dintre toate gratiile, i-au răspuns batiste fluturând. A reuşit să facă rost de la un impiegat de mişcare de alfabetul Morse, l-a învăţat şi a intrat în dialog cu deţinuţii, transmiţând de la geamul camerei ei semnale. Deţinuţii i-au transmis numele şi adresele soţiilor şi a început să le trimită acestora cărţi poştale, ilustrate în care le anunţa să vină la Gherla, la cimitirul catolic de sub zidurile închisorii, la o anumită oră când soţii închişi, şi preveniţi la rândul lor, le puteau vedea. Cărţile poştale le punea în cutii din Dej sau Huedin. Ingeniosul mecanism a funcţionat nebănuit, aducând puţină bucurie în tragedia unor familii. În cele din urmă a fost prinsă şi condamnată la 7 ani de închisoare. Era cea mai tânără deţinută, deţinuţii care nu ştiau cum o cheamă îi spuneau „îngerul păzitor”, avea acum 17 ani şi se numea Gertrud Bader.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet

2 comentarii:

Cosmin Budeanca spunea...

Aceasta doamna (Gertrud Czell) traia in 2009 in Bamberg, Germania. A fost arestata la 8 august 1958 si condamnata la 7 ani inchisoare corectionala. A executat pedeapsa in inchisorile Cluj-tribunal, Miercurea Ciuc, Gherla, Cluj. A fost eliberata la 7 martie 1960. Informatii din fisa matricola penala din Administratia Nationala a Penitenciarelor de la Jilava (disponibila si pe web la http://82.79.233.22/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/B/B%2001.%20B%20-%20Balamaci/Bader%20Gertruda/index.php). Toate cele bune, Cosmin BUdeancă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc

Claudiu G spunea...

Multumesc pt aceste informatii. Chiar as fi vrut sa stiu ce s-a intamplat cu aceasta doamna.E un erou. Cred ca societatea (guvernul si organizatiile de profil)ar trebui nu doar sa vaneze vinovatii regimului trecut (ma rog, nici asta nu se prea face) ci si sa premieze si sa mediatizeze pe cei care au dat dovata de curaj si noblete in acele vremuri. Pe ei sa-i urcam pe scena si in fata reflectoarelor.